Multe persoane au tendinţa să tot amâne aruncarea alimentelor, mai ales când vine vorba de cele gătite în casă, pentru care au depus efort, pentru că nu vor să irosească timpul şi banii investiţi în respectivul fel de mâncare.
Mai ales în perioada sărbătorilor, frigiderele sunt pline până la refuz cu tot felul de mâncăruri delicioase, mai ales că românilor le place să aibă mese înbelșugate. Însă cât rezistă, cu adevărat mâncare în frigider?
De exemplu, din meniul sărbărilor nu lipsesc sarmalele, preparat pe care gospodinele în prepară cu dăruire și în cantități destul de mari. Așadar, cât este în regulă să păstrăm sarmalele în frigider?
Speliaștii recomanda ca după două ore de la gătire sau atunci când s-au răcit, acestea să fie puse la rece. În plus, pentru a maximiza durata de valabilitate sarmalelor, pentru siguranță și calitate, refrigerați în recipiente etanșe sau înfășurați bine cu folie de aluminiu sau folie de plastic.
În acest fel, mâncarea va rezista între 3 și 5 zile la frigider.
Ca o regulă generală, nu este indicat să păstrăm resturile de mâncare în frigider mai mult de trei, patru zile, indiferent dacă este vorba despre preparate cu carne sau vegetale, atunci când este ţinută în condiţii optime, adică în recipiente închise pe cât posibil etanş. Bacteriile se dezvoltă mai greu la temperaturi joase, dar nu dispar.
VEZI ȘI: CÂT TIMP SE ȚIN OUĂLE VOPSITE DE PAȘTE ÎN FRIGIDER. SFATUL DAT DE SPECIALIȘTI
Unele feluri se alterează mai repede decât altele. Maioneza de casă, de exemplu, dar şi mâncărurile pe bază de maioneză, nu pot fi păstrate mai mult de 24 de ore, dacă am fi extrem de corecţi. Timpul se poate extinde la îngheţata cu ou până la cel mult 48 de ore.
Grijă mare trebuie să avem mai ales la mâncarea pentru bebeluşi, care ar trebui consumată în ziua în care a fost preparată. Chiar dacă mirosul şi gustul piureurilor pentru copii indică faptul că ar putea fi consumate, după 24 de ore ar fi bine să pregătiţi o porţie proaspătă.
SURSA FOTO: Pixabay